sâmbătă, 11 octombrie 2008

vlad moldovan


Nimic de văzut


De fapt nu-i nimic de văzut

afară poate se aglomerează

cineva uită poarta neîncuiată.

şi acolo sânii ei când îşi ia tricoul de noapte

după perdea în lumina portcoalie.

Nimic de văzut, sub maşină stă pregătită

pisica.

La trei străzi într-o tavernă îngheţată noi

ne ameţim cu sticlele în jur cu scrumiera pe vine.

Atenţia vine din plictis care vin din melodia asta

prea lungă

care vine dintr-o pălincă ratată care vine din bucuria

revederii chiar acum când ne aşezăm şi comandăm

o bere.

Nu-i chiar aşa rău, nu-i nimic de văzut:

busculade de cartoane ude în curile

pe lângă care am trecut.

Un beculeţ verde aprins pe veci la calculator,

şi cheagul întărit ce blochează pasta de dinţi.

O mamă cheamă un Ionuţ sus.

O tranzacţie aproape încheiată în care

cineva a greşit la calcul.

Vine maşina spre tine dar de fapt vrea să parcheze.

Vine suta din bancomat,

pleacă suta pe ţigări.

chiar nimic - pe moment laşi de la tine

ca apoi să răbufnească,

unul prăjeşte chifteluţe la etajul 2 şi n-o să moară

de ciroză nici de diabet ci de insuficienţă

în 20.

Eckhart Tolle îţi arată cum să dezlegi nodul.

Nu-i nimic de văzut afară e extaz de bine

şi ne mătură în tranşe.





Endunit


Eşti trecut de 30 şi faci

schimb de stickere în

staţia asta.

Nu ai nici măcar ochii tulburi

şi sticloşi ai vagabonzilor.

Stai cu prietenul tău

şi răsfoieşti clasorul.

trece metroul şi

suflă blana câinelui impasibil de lângă,

şi pentru că sus bate cu tunul,

şi între dărâmături şerpuieşte

dulcele izvor de hidrant.

Se învârte stolul

şi intră în tunel

Se fărâmiţează tencuiala

pe mine şi pe voi,

ca într-o dimineaţă de februarie:

mă luaseră pe Dealul Florilor

să îmi arate focurile din munţi.

Acolo unde am dus o viaţă bună.

Cât fusese ploaie cât burniţă şi ninsoare

nu văzusem.

Erau numai dealurile răvăşite sub perdea.


Cum ar fi spus Aureus în secolele de mijloc:

”că ne întâlnim acum sau că o facem mai târziu

frumuseţea fără noi şi în neştire

se aşază necontenit pe suprafeţe.”
am început iarăşi cu câştigătorul
în foto Rareş şi Vlad Moldovan

marți, 7 octombrie 2008

iata-l pe bogdan cretu in ziarul de iasi:

Multi, da' buni
Autor: Bogdan CRETU

Concluzia acestor intilniri, concretizate in texte inedite, e simpla si o lansez abrupt: cite nume, atitea formule. Generatia 2000? Hm, chiar conteaza? Limpede mi se pare ca exista destui poeti de certa valoare, care nu asculta de mode sau de comandamente straine de propriul temperament.
Acum vreo doua saptamini am povestit cite ceva despre drumul cu trenul pina la Savirsin, caruia i-am cazut victime eu si poetul iesean Constantin Acosmei. A venit vremea sa dau seama si de cele savirsite acolo...
Intre 8 si 14 septembrie 2008 s-a desfasurat, pentru a doua oara consecutiv, Tabara de creatie de la Savirsin. Altruismul organizarii acestei ispravi si l-au asumat, ca si in 2007, revista Arca din Arad (animata de poetul Vasile Dan si de Ioan Matiut), Uniunea Scriitorilor din aceeasi urbe, precum si primaria din Savirsin, alaturi de fostul edil Ioan Vodicean. Tabara incepe sa capete traditie si sa transforme pitoreasca asezare de pe Mures, innobilata si de domeniul regal, intr-un punct distinct pe harta poeziei anilor 2000.
Acum imi platesc sejurul, caci sint pus in incomoda (pe moment, pentru ca Vancu si Leac beau in Sibiu si pun sare pe rana prin telefon) ipostaza de a raporta cu respect cele petrecute acolo: cea de a doua antologie nascuta aici, intre partide de fotbal, tentative esuate de pescuit, rataciri la miezul noptii prin lanul de porumb, mese abundent stropite cu alcooluri inspiratoare, focuri de tabara, cintari prelungite pina catre dimineata. Intre toate acestea, cum era firesc, poezia a constituit liantul, numitorul comun.
E o idee cum nu se poate mai nimerita sa facilitezi convietuirea (pasnica) a nu mai putin de 12 poeti, cu personalitati si tabieturi distincte, basca un critic guraliv, obositor si inutil in peisaj. Numai ca, impreuna cu doi dintre laureatii premiilor de anul trecut (Radu Vancu si Stefan Manasia), acesta a avut ticaloasa misiune de a desemna un unic cistigator al prezentei editii. Ingrata sarcina! Cum sa alegi intre Constantin Acosmei si Claudiu Komartin? Sau intre Cristina Ispas si Rares Moldovan? Ori intre Oana Catalina Ninu si V. Leac? Dar intre Serban Axinte si Alexandru Potcoava? Dar intre Moni Stanila si ... cine a mai ramas (chiar asa, cine a mai ramas? Florin Maduta, normal)? Oricum, nu mai conteaza, de ales as fi ales-o, fara sa clipesc, pe Moni Stanila... Cum-necum, e drept ca fara contradictii insolvabile, care sa se fi lasat cu vinatai, juriul a decis ca unicul premiu al actualei editii a Taberei de creatie de la Savirsin i se cuvine lui... (tobele!...) Vlad Moldovan. Cum el a mai beneficiat si de un premiu pentru debut acordat de Uniunea Scriitorilor din Romania, concretizat in publicarea volumului Blank la Cartea Romaneasca, e un semn de normalitate; nu vreau sa spun ca, in ciuda prieteniilor, la Savirsin se dau premii pe bune (asta era de la bun inceput clar), ci ca, iata, premiile acordate de USR devin credibile. De ce, dintre toti cei 10 poeti concurenti, ne-am oprit tocmai la Vlad Moldovan se poate lamuri oricine cautind cartea lui Vlad.
Acesti tineri scriitori sint etichetati de unii critici, din comoditate ori pur si simplu din inertie, drept membri de drept ai asa-numitei "generatii 2000". Ba chiar s-a discutat despre cel de al doilea val douamiist si, daca sintem hotaraii sa ne luam in serios, nimic nu ne impiedica sa intrevedem si manifestarile celui de al treilea val... Un lucru ramine sigur din toate aceste discutii, mai mult ori mai putin intemeiate: ca e vorba de o vizibila diversitate in poezia ultimului deceniu si ca tocmai aceste diferente interioare, ca sa le numesc astfel, neaga ipoteza inghesuirii tuturor acestor autori intr-o exclusivista caprarie estetica.
De fapt, cred ca ceea ce ii diferentiaza intre ei pe acesti poeti e mai ingrosat decit ce i-ar desparti de autori precum Mircea Ivanescu, Virgil Mazilescu, Ion Muresan, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu. Iata de ce sustin in continuare ca etichete precum "nouazecism", "douamiism" (cu varianta improvizata "milenarism") nu pot fi luate in serios, ele nemarcind si teritorii lirice distincte, nebrevetind, altfel spus, estetici autonome. Credeti ca se considera Manasia douamiist? Ori credeti ca pe Vancu il macina aceasta adeziune de grup mai mult decit efectele autocurative ale poemelor sale? Ori Acosmei se simte mindru ca a scris, inainte de 1995, poeme douamiiste? Vi se pare ca a dat cu laba Komartin peste tot ce s-a scris pina la el? Ori ca este V. Leac atit de autist, esteticeste vorbind, pe cit le-ar placea unora? Ei bine, de regula, poetii nu confirma scenariile criticii si nu e nici o mare pierdere. Dincolo de categorii, grupari, calapoade generationiste, poezia exista bine-mersi si, iata, nu da semne ca s-ar sufoca ori ca ar traversa cine stie ce crize. E drept ca, de vreo 2-3 ani, volumele au inceput sa se rareasca, dar cine i-a urmarit pe acesti poeti a putut observa ca ei nu au stat degeaba si ca aceasta tacere este semn de maturizare, de circumspectie fata de propriul scris, care vine odata cu rafinarea propriului discurs.
Concluzia acestor intilniri, concretizate in texte inedite, e simpla si o lansez abrupt: cite nume, atitea formule. Generatia 2000? Hm, chiar conteaza? Limpede mi se pare ca exista destui poeti de certa valoare, care nu asculta de mode sau de comandamente straine de propriul temperament.
De fapt, marele cistig al literaturii ultimului deceniu mi se pare a fi poezia. Cu respect raportez ca aici planul a fost depasit. Si exista sperante de mai bine.
Sa fim optimisti!